A treia sesiune de access bars
Azi am fost la treia sesiune de access bars și tot ce pot să spun este că a fost foarte bine, m-am obișnuit și îmi place foarte mult să mi se ruleze barele. Ca de obicei am văzut multe imagini, unele semnificative pentru mine, altele nu. De data aceasta nu am mai fost atacată de entități, dar mi-am făcut rău singură deoarece am încercat să accesez ceva ce îmi era interzis.
Cred că teoretic nu ar trebui să am regresii spontane în viețile mele anterioare în timpul unei ședințe de access bars, dar asta mi se întâmplă din cauza faptului că atât corpul cât și mintea mea sunt relaxate foarte mult în timpul cât mi se rulează barele. Exact la fel, în timpul regresiei, ca să pot accesa o viața anterioară, mai întâi corpul și mintea trebuie să fie relaxate total și ca să obțin asta durează mult mai mult și am nevoie de vocea unui ghid care să mă îndrume pas cu pas ce să fac. Ei bine, în timpul sedinței de access bars nu am nevoie de ghid, pur și simplu se întâmplă de la sine, firesc.
De data aceasta a fost puțin diferit. M-am văzut în grădina frumoasă, plină de flori multicolore. Era cald și vântul adia plăcut. Eram îmbrăcată într-o rochie crem lungă și în picioare nu aveam nimic. Îmi plăcea senzația pe care o simțeam când tălpile goale atingeau iarba deasă, pur și simplu eram conectată cu pământul. În fața mea am văzut patru oglinzi mari și am știut că sunt întrările în viețile mele anterioare. Vizitasem trei și mai aveam una, ultima. Dar ca niciodată nu mai eram curioasă să văd ce este dincolo și nu îmi mai doream să pășesc prin a patra oglindă. M-am așezat pe iarbă cu piciorele încrucișate și am început să privesc pe rând oglinzile mari din fața mea. În secunda următoare pe suprafața fiecăreia am putut să văd imagini din viețile anterioare și chiar pot spune că vedeam filmul fiecărei vieți la o viteză foarte mare. În a patra oglindă nu am reușit să disting nimic, parcă totul era învăluit într-o ceață groasă și cred că acesta a fost motivul care m-a deteminat să mă ridic și să îi trec pragul. În secunda următoare m-am văzut pe mine, tot femeie și de data aceasta, stând pe marginea unei prapăstii adânci. Vântul sufla cu putere și îmi era frig. De jur împrejur am văzut stânci ascuțite și nici o cale de a merge mai departe. Acolo era începutul și sfârșitul acelei vieți. Tremuram de frig dar și de frică. Nu aveam curajul să mă mișc sau să mă uit în jos ca să văd cât de adâncă este prăpastia.
Cu teamă am început să pășesc cu spatele până am trecut înapoi pragul oglinzii și am revenit în grădina multicoloră învăluită de lumina caldă a soarelui. Acela a fost momentul în care m-am hotârât să închid ușa celei de a patra vieți. Apoi, pe rând, una câte una, le-am închis și pe celelalte. Căutarea mea a luat sfâșit în momentul când am închis ultima ușă și efectiv am blocat accesul în viețile anterioare prin acele portaluri în formă de oglinzi. Vizitasem cele patru vieți ale mele și aflasem o parte din răspunsurile la întrebările mele. Venise timpul să las totul în urmă și să merg mai departe.
Dar o parte din mine nu era mulțumită de această hotărâre, așa că m-am trezind vizitând în timp actuala viață. M-am văzut copil în fața șotronului desenat cu creta colorată pe asfalt. Voiam să mă joc dar nu aveam cu cine. Am vrut să te chem pe tine să ne jucăm dar nu am îndrăznit, îmi era teamă că nu o să vrei, așa că am renunțat la idee. Când am realizat că sunt în fața casei unde am copilărit, amintirile mi-au învadat sufletul și am început să plâng în realitate. Singura mea dorință în momentul acela era să merg acasă. Am intrat în fugă pe poartă și am urcat grăbită scările vechi de lemn. În bucătărie am văzut-o pe bunica care făcea mâncare, în camera din mijloc era mămica, iar în sală i-am văzut pe bunicul și pe tăticul meu care aveau una din discuțiile lor interesante, dar întotdeauna în contradictoriu. Doamne, ce dor îmi este de ei, de casa unde am crescut, de copilărie, de tot ce a fost frumos atunci. Pe tine Emi nu te-am văzut, dar tu ești aici și acum și ne putem vedea oricând.
Și la sfârșitul vizitei în trecutul actualei vieți m-am văzut din nou în grădina frumoasă și multicoloră. Și nu mai eram singură. Tu erai lângă mine și ne țineam de mână. Amândoi priveam în fața noastră unde știam că este viitorul. Și în mintea mea a încolțit o dorință arzătoare. Dacă am văzut viețile mele din trecut și dacă am călătorit în trecut în viața actuală, de ce nu aș face o vizită și în viitor? Da, în definitiv de ce nu? Și în momentul în care am vrut să pășesc în viitor m-am izbit puternic de un zid care a apărut brusc în fața mea. Durerea pe care am resimțit-o fizic a fost cruntă. Nu mă așteptam la asta. Credeam că o să pot vedea viitorul la fel de ușor cum am văzut și trecutul, dar nu a fost așa. Și în momentul acela am realizat că imi este interzis să îmi văd viitorul.
Restul sesiunii de access bars s-a desfășuat în liniște. Imaginile nu au dispărut total din mintea mea, ci au apărut altele, dar fără nici o logică și nici o legătura una cu alta. Nu știu de ce la un moment dat l-am văzut pe Ceaușescu cu un copil în brațe, de ce l-am văzut pe Elon Musck urmărind atent cu privirea pe cerul nopții sateliții lui și de ce l-am văzut pe John F. Kennedy plimbându-se în mașina lui decapotabilă. Nu știu. Poate și maginile acestea care au apărut random in mintea mea, în timpul sesiunii de acces bars semnifică ceva anume, dar nu mai caut răspunsul. Sau poate nu au nici o semnificație, poate au apărut așa, numai de umplutură, ca să îmi fie mintea ocupată cu ceva până la sfârșitul sesiunii de access.
Și de data aceasta am avut parte de o experiență inedită și știu că totul se datorează în primul rând ție. Mulțumesc, Alin!
