Paralizia în timpul somnului
Mi s-a întâmplat de câteva ori ca în timpul somnului să mă trezesc, să vreau să mă mișc și să nu reușesc. Prima data când mi s-a întâmplat asta aveam 12 sau 13 ani, nu mai țin minte exact, a doua oară cred că aveam 17 ani și a treia oară în urmă cu un an. Sper din tot sufletul să nu mai trec printr-o experiență de genul acesta, deoarece nu este una plăcută.
Paralizia în timpul somnului se referă la situația în care o persoana este conștientă dar este incapabilă să se miște. Aceasta se produce atunci când o persoană trece din etapa de veghe în cea de somn profund.
Prima dată nu am realizat ce se întâmplă, eram mică. Țin minte că eram în vacanța de vară și mă refugiasem în cealaltă casă, unde era mai răcoare și liniște. Îmi plăcea mult să citesc și probabil am adormit cu cartea în mână. Era înainte de ora prânzului și mă așteptam ca mama sau bunica să mă caute ca să vin la masă. La un moment dat m-am trezit și am vrut să mă ridic din pat dar nu am reușit să mă mișc și nici să deschid ochii. Atunci mi-am zis, nu e problemă, mai dorm puțin până vine careva după mine să mă cheme la masă. La un moment dat am simțit o prezență în cameră și am vrut din nou să mă mișc, dar nu am reușit. Mă așteptam să fie cineva din familie, să aud fraza bine cunoscută ” Hai la masă, că dacă nu vii se supără taică-tu!”. Dar nu am auzit nimic. Nu îmi simțeam mâinile și picioarele, nu mă puteam mișca. La un moment dat am realizat că cineva s-a așezat pe marginea patului și mă privea în tăcere. Mi s-a făcut frică și frig. Am încercat să deschid ochii să văd cine stă pe marginea patului și mă fixează cu privirea, dar nu am reușit. Și nu am avut de ales decât să aștept. Nu știu cât timp a trecut, câteva secunde sau poate minute. Numai atunci când am auzit vocea mamei mele de afară care mă striga și bătea în geam să mă trezesc, am reușit să deschid ochii și să mă ridic din pat. Nu am povestit nimănui ce s-a întâmplat atunci. Am crezut că a fost un coșmar și am trecut mai departe.
A doua oară mi s-a întâmplat să nu mă pot mișca în somn când aveam 17 ani și stăteam în gazdă la mătușa mea. Sincer, atunci nu am fost prea afectată și nici așa de speriată ca prima dată, cu toate că a fost la fel. Nu mă puteam mișca, nu puteam să deschid ochii și simțeam că cineva stă pe marginea patului și mă privește în liniște, așteptând parcă să mă trezesc.
A treia oară, adică în urmă cu aproximativ un an am avut parte din nou de acest gen de experiență neplăcută, dar de data asta a fost altfel și m-am speriat rău de tot. Cu toate că se spune că nu prea ai ce face în asemenea momente și nu ai de ales decât să aștepți să treacă, în cazul meu nu a fost așa, cineva m-a ajutat. Nu am mai simțit nici o prezență stranie lângă mine, dar cu toate acestea intrasem în panică. La un moment dat m-am gândit că e gata, am murit, asta a fost tot. Și atunci am simțit că se apropie de mine mama, care este moartă de aproape 20 de ani, m-a sărutat pe frunte și mi-a spus să nu îmi fac griji că nu am murit și să încerc să mă mișc. Și așa a fost.
Dacă primele episoade de paralizie în somn nu m-au impresionat în mod deosebit și nici nu am căutat atunci să înteleg ce s-a întâmplat, ultimul m-a înspăimântat pur și simplu deoarece nu a avut același tipar ca primele două și că am avut certitudinea că murisem.
Draga mea… o să completez eu poveștile de la Casa Nouă (pentru că dacă mămica te-a trezit bătând în geam, probabil erai acolo adormită, în zilele toride de vară).
Acolo am văzut trează trezuță și ziua-n amiaza mare scaune tremurând (până la a face zgomot pe podea) singure. Tabla de șah pe măsuța cu oglindă în camera cu mocheta roșie, zdrăngănind cu o viteză pe care… nu am putut să o reproduc mai apoi. Nu am putut-o mișca așa repede cu mâna. Și nu o dată. Știu că în una din dăți, eram acolo și scriam ceva și a început tabla de șah închisă să zornăie pe masă la 20 de cm de mine. Și cum eram eu concentrată acolo la scris și în febra ”creației” (cred că aveam 16-17 ani) am zis, cam enervată: ”Hai măăă, lasă-mă să scriu.” Și s-a oprit.
Partea foarte interesantă e că niciodată nu mi-a fost frică acolo. Nici ziua, nici să dorm singură noaptea. Nu știu. Vre-o” prezență”… dar care doar vroia să se facă simțită, nu să facă rău. 🙂
Tot acolo am avut o experiență de decorporalizare – cred – pentru că eram la fel în stare de letargie dar cumva lucidă și m-am ridicat – așa cum e povestit de alții – până aproape de tavan și mă vedeam de sus. Evident că la ora aia habar nu aveam de acest fel de experiențe și ce înseamnă. Am luat-o ca pe ceva interesant și atât.
Și ca să mă întorc la ”prezență”. De multe ori noi suntem cei care creăm aceste manifestări. Nu știu cine, mentalul, subconștientul, dar ceva din noi. Dacă acestea găsesc un loc cu energii potrivite, se pot amplifica, pot deveni puternice și deci vizibile în plan fizic. Așa că, nu-ți fie frică pe viitor. Cât despre copilărie și adoloscență, se pare că… Casa Nouă e un loc special și deosebit de frumos!
Pentru mine a fost singura dată când mi s-a întâmplat ceva de genul acesta, în casa nouă. Mie îmi era urât să dorm singură acolo noaptea. Ziua nu aveam nici oproblemă, dar nu noaptea.