Ice and fire

Melodia din clip-ul de la sfârșitul articolului îmi place enorm și am ascultat-o de multe ori în ultimul timp. De fiecare dată ascult melodia cu ochii închiși și imagini încep să mi se deruleze în minte. Primele acorduri mă fac să pășesc în altă lume, una total diferită de cea reală. Gheața și focul sunt într-o continuă căutare. Gheața este solidă, dar în același timp și fragilă. Ea riscă să se spargă în mii de bucățele la cel mai mic pas greșit. În schimb focul nu o sparge, ci o topește, așa cum flăcările din inima unei femei topește gheața din sufletul unui bărbat.

La începutul melodiei o văd pe ea patinând singură pe gheața fragilă. Eu privesc totul de undeva de sus, din tribune. Ea continuă să patineze în cerc, pe margine, singură. Miscările sunt lente din cauză că îi este frică să nu zgârie gheața cu patinele ascuțite. Ochii ei privesc în depărtare, căutându-l pe el. Da, este relaxant și plăcut să patineze singură, adâncită în gândurile ei, dar simt că sufletul ei tânjește ca el să i se alăture.

La un moment dat îl văd pe el în mijlocul patinoarului stând nemișcat și așteptând. Ea se îndreaptă spre el fericită, dar se oprește brusc când realizează că în jurul lui s-a format un fel de zid din țurțuri groși de gheață. Nu se poate apropia prea mult, zidul rece o ține la distanță de el, iar focul din inima ei nu reușește să îl topească instant, așa cum și-ar dori. Și atunci începe să danseze, să se rotească în jurul ei dar și a cercului de gheață care îl înconjoară pe el. Repede, din ce în ce mai repede. Rochia ei roșie și vaporoasă este asemeni unei limbi de foc care se unduiește în jurul corpului ei și atinge zidul de gheață.

Căldura din inima ei își face loc printre țurțurii reci de gheață și ajunge la bărbatul care începe la rândul lui să danseze în cercul său strâmnt, înconjurat de țurțurii de gheață care devin din ce în ce mai mici și mai subțiri. Îmi dau seama că și el își dorește să ajungă la ea ca să patineze împreună, dar mai întâi trebuie să topească împreună zidul de gheață, ea din afara lui și el dinăuntru.

Eu urmăresc dansul lor de sus, din tribune, alături de ceilalți spectatori, oamenii din viețile celor doi. Cei din familie, prietenii, cunoscuții, chiar și străinii cu care s-au intersectat pe stradă poate și o singură dată în viața lor sunt acolo, în tribune, alături de mine și urmăresc spectacolul.

Într-un târziu cei doi reușesc să topească zidul de gheață care îi despărțea și încep să patineze împreună, încrezători și fără să le mai fie frică că, poate la un moment dat gheața se va sparge în mii de cioburi, la ceea mai mică greșeală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.