Incursiune în altă viață anterioară
Azi am reușit din nou să accesez o viață anterioară, ascultând indicațiile și vocea plăcută din videoclipul de la sfârșitul acestui articol. Prima dată a fost parcă mai ușor, imaginile erau mai colorate și nu știu, altfel. Pe de altă parte sunt conștientă că nu toate regresiile trebuie să respecte același tipar sau viețile anterioare să mi se deruleze în fața ochilor precum un film. De data aceasta mi s-a oferit posibilitatea să mă așez comond într-un fotoliu confortabil în fața unui ecran mare și să îmi aleg ce viață anterioară să accesez, ca să pot vedea când am trăit, ce am fost, ce am făcut bine și ce nu.
După un drum lung și anevoios am reușit să deschid ușa bibliotecii vieților mele anterioare. Am pășit într-o încăpere circulară, puternic luminată. Rafturile pline de cărți groase și prăfuite se înălțau până în tavan, iar în mijloc era un ecran mare și negru. M-am oprit în fața lui și dintr-o data au început să se deruleze mai multe imagini care reprezentau viețile mele din trecut. Vocea din videoclip m-a îndemnat să îmi aleg una din ele, care îmi place mai mult, ca să îi pot trece pragul, dar eu nu am reușit să disting amănunte, viteza cu care acestea se derulau pe ecran era prea mare. La un moment dat caruselul imaginilor s-a oprit brusc și am putut vedea clar o imagine pe care am și ales-o. Am pășit într-o poeniță verde străjuită de copaci tineri și am văzut o femeie înaltă care cred că avea în jur de 30 de ani, cu păr lung șaten spre blond. Purta o cămașă neagră, pantaloni de un gri spălăcit și în picioare avea cizme de cawboy înalte, maro.
Lăngă ea era un cal negru pe care l-a încălecat cu o ușurință uimitoare și s-a îndreptat în galop spre o casă mare și frumoasă care se vedea în depărtare, în mijlocul unui câmp care părea nesfârșit. La un moment dat i s-a alăturat un bărbat și împreună au intrat în casă. Păreau fericiți și își zâmbeau. Nu am intrat cu ei în casă atunci și cred că am sărit o perioadă de timp, câteva luni sau poate ani.
Am văzut din nou femeia aceea și am întrebat-o care cum o cheamă și, spre uimirea mi-a mi-a zâmbit și mi-a zis că numele ei este Ana. În brațe ținea un bebeluș, cred că avea câteva luni. Mi-am rotit privirea în jur, dar nu am văzut bărbatul cu care intrase fericită de mână în casa aceea frumoasă. Nu a fost nevoie să o întreb nimic de el deoarece în clipa aceea am știut că nu mai erau împreună, o părăsise de ceva vreme, nu mai contează din ce motiv. Am mai întrebat-o ce nume i-a pus băiețelului din brațele ei, dar nu a mai vrut să îmi răspundă. Îl ținea strans la piept și privea în gol. Nu mă mai auzea și nu mă mai vedea. Am părăsit în tăcere casa și am revenit în bibliotecă, în fața ecranului. Îmi doream să mai vizitez încă o viața de a mea, dar ecranul era negru așa că m-am trezit și am revenit în prezent.
